POVEȘTILE MĂRII NEGRE

Arhitectul lui Dumnezeu de pe coastele Pârjoaiei dobrogene

Era o zi de vară dobrogeană când am ajuns pe malul Dunării, pe ulicioarele înguste și întortocheate, oarecum pietruite, șerpuind nedumerite, parcă, dar atacând pieptiș falezele înalte, pe care stau risipite casele satului denumit, altădată, Pârjoaia, astăzi Izvoarele. Am poposit în curtea unui arhitect bucureștean, Calboreanu, iremediabil îndrăgostit de apele Dunării, într-atât de tare încât a căutat o căsuță unde să-și petreacă verile din iarna vieții. Destinul i-a purtat pașii spre satul bătrân, cu oameni bătrâni, cu istorie aproape la fel de bătrână cât timpul omului. Forțe divine trebuie să fi fost la mijloc, după cum suspina o măicuță bătrână de la un așezământ creștin din apropiere: „L-am rugat pe Dumnezeu să-mi trimită un arhitect și el mi-a trimis doi!”

Vlad Calboreanu este unul din eroii cuminți ai acestei nații, un om exprimând o incredibilă modestie. În preajma lui te simți înțelepțit, te lași pătruns de generozitatea care se așterne ca o pătură călduroasă, protectivă, în timp ce povestea despre salvarea uneia dintre cele mai vechi, poate chiar cea mai veche bisericuță din Dobrogea, curge molcom, întocmai ca apele Dunării lângă care arhitectul a făcut descoperirea cea mare cu ani în urmă.

CONTINUAREA în Poveștile Mării Negre

Despre Autor: